Norme Coca 2023 - 2024

Un procent de aproximativ 30% din medicamentele şi materialele existente pe piaţa europeană sunt contrafăcute, a declarat fostul ministru al Sănătăţii, Vasile Cepoi, prezent la Târgu Mureş, făcând referire la acele seringi contrafăcute împotriva hepatitei B.

Acesta a precizat că mecanismele de alertare sunt comune în Europa. Acesta a făcut referire la acele seringi contrafăcute împotriva hepatitei B.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoaie este de părere că în România legislaţia este bine pusă la punct şi trebuie verificat cum au ajuns să fie puse pe piaţă acele seringi contrafăcute împotriva hepatitei B.

"Este un domeniu greu de gestionat pentru că piaţa medicamentelor şi a aparaturii medicale a devenit cea mai mare piaţă de afaceri ilicite din lume, depăşind piaţa armanentului în acest moment" a explicat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.

Reamintim că seringi cu ser contrafăcute împotriva hepatitei B au fost depistate în trei farmacii din ţară, două în Piteşti şi una în judeţul Ialomiţa. Poliţia şi Agenţia Naţională a Medicamentului au demarat o anchetă şi au început controalele în farmacii.

Este vorba despre medicamentul Pegasys, fiind găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri.  Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri.

Ancheta a pornit în urma unor sesizări primite de la pacienţi.

Ministerul Sănătăţii îi îndrumă pe pacienţii care au achiziţionat din farmacii acest tip de produs să se adreseze medicului curant.

 Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro