Zilele trecute, printr-un ping-pong de redirecționări ale mesajelor periodic patriotarde ale Colegiului Medicilor din România, am primit pe mail un mesaj cu un text scris de doctorul Chirculescu despre recentul marș al enților din Sănătate. De curiozitate m-am dus la dânsul pe blog și l-am găsit, în original, merită citit pentru o mai bună asimilare ale următoarelor mele considerente, AICI.

Se rețin câteva idei: că n-au fost 4000 ci 10000, că televiziunile au boicotat importanța evenimentului prin cenzură de la stăpânire, și că fostul premier Tăriceanu poartă printre manșete o culpă de-a-și fi reînnoit adeziunea la instituția maritală pentru a cincea oară (mică eroare de calcul a doctorului Chirculescu, l-a scos mai cast pe radiofanul diafan).

Avant la lettre musai să exprim crezul meu central: că toată agitația organelor militante pentru dreptul personalului sanitar din România or suferă de un fundamental diletantism al fondului de atac, or dânșii premeditează acțiuni reunibile sub cocotierul termen ”bomfîs”, un eveniment care-ar fi trebuit să facă POC dar care termină prin a face FÎS.

Domnilor, scriu rândurile acestea în dublă calitate: una de medic (dintr-o specialitate periferică medicinei, după cum umblă doina prin târg), cealaltă de jurnalist cu ceva ștate deja vechi de plată în presă). Și iată câteva lucruri pe care sper că nu le veți fi știut, caz în care vi se scuză naivitatea, dar dacă le veți fi știut atunci bomfîsul vă aparține determinist.

Presa nu e prietena nimănui și a tuturor.

Ea este, în România, orânduită politic și ținută de testicule de o sumă de facțiuni, fie ele majoritare or ba funcție de cum bate vântul banilor prin sistem. Facțiunile respective nu au o logică metanoică în funcționare, sunt momente când agenda e făcută de o televiziune roșie, să zicem, în numele Roșiei, alteori împotriva-i funcție de cum s-au înțeles liberalii cu socialiștii or vițăvercea. De bine de rău diverse organe (sic!) ale presei mai stau încă pavăză puterii sau opoziției și, după știința mea, domniile voastre ați fost în mod unitar, și unanim, ignorați de presă. Pe românește, neinteresanți.

Scriu despre bolile medicale ale sistemului în România de ceva vreme. Uneori m-au citit 10 oameni, alteori 10 mii, alteori sute de mii. În mod lucid am ajuns să înțeleg că nu depinde ce scriu, depinde când scriu și mai ales în ce ton. Ca un mesaj să detoneze eficient în mintea polentică a cetățeaului român e nevoie de o bună înțelegere a atenției publice și, foarte important, o dozare cumsecade a efortului informațional încât, când dai cu pumnul reformei în masă, chiar să facă zgomot.

Or ce-a făcut tot anul 2013 Colegiul Medicilor din România? Încă din primăvară a anunțat proteste. Oamenii s-au înfiorat, o tzîră, când însuși președintele României pentru câteva săptămâni a dat girul ”disperării” din sistemul medical. Firesc, și cu experiența trecutului, domniile lor ca și mine au rămas sceptici la mâna moartă a Comandantului deși, oportun, ar fi putut călări valul de simpatie al momentului printre toți antipatizanții de formație ai guvernului metis de la București. Și s-a anunțat o grevă generală în iulie, care ar fi precedat anunțarea pachetului de bază în servicii (PBSM) și care s-a spart tocmai de-aia, căci dibaciul Nicolaescu le-a cerut doctorilor răbdare că odată cu PBSM-ul o să le vină și lor apă la moară.

Prima lecție a bomfîsului e că n-ai voie dacă vrei să faci poc să anunți un marș care nu va avea loc. Riști deja un ”Petrică și lupul”, deci când a venit Colegiul în August și-a anunțat că în septembrie vor fi proteste ”masive”, pe valul caniculei și cu berea aburind în halbă românul și-a zis no bine, să vedem, vine toamna fac doctorii scandal.

A doua lecție a bomfîsului în agenda publică e că trăim într-o lume globalizată informațional. Sunt variabile pe care nu le poți anticipa. Poate pica un avion în Sahara, se poate scufunda un feribot în Bangladesh, se pot ciocni două trenuri în Egipt. Cei care fac presă înțeleg că aceste zone (și încă mai sunt și multe, multe altele pe care n-are sens să le menționez aici) oricând pot prilejui catastrofe. Mor 1000 de oameni, ți s-a fâsâit inițiativa manifestantă. Știrea care se vinde e aia nouă, proaspăt scoasă din cuptor. Dacă tu, ca berbecul, ți-ai anunțat de două luni marea revenire ar fi bine să fie cu pirotehnică, artificii, joc de scenă și sacrificii umane deja. Pentru că altfel exponențial mai greu să-i prinzi pe oameni curioși de durerea ta.

Și ce-au făcut tarabosteșii domnului doctor Astărăstoaie în septembrie? Au anunțat că grupuri mici, gen comando, vor ”picheta” ministerele administrației centrale. Acesta n-a fost nici măcar un bomfîs. A fost un bomfîs umed care cel puțin pe noi, cei câțiva care tocim degete și cheltuim curent să scriem despre cangrena medicală românească, ne-a obligat la râdere și concluzia evidentă că în discuția dintre CMR și Eugene s-au înțeles băieții dăjtepțică e și mâine o zi în paloșe să ne luptăm, în buzdugane să ne războim. A venit Ministerul cu Pachetul de Bază, a început dezbaterea publică, Eugene a fentat dibaci că nimeni n-a venit să critice constructiv pachetul, i-am criticat eu și alți câțiva independenți constructiv pachetul dar CMR-ul NU (oare de ce?) și-apoi, numai bine la două săptămâni după anunțarea PBSM-ului hidra a ieșit din nou din cușcă căci, gata, se urnesc enții, ies doctorii din cazemate, și-o să fie urgie, o să curgă valuri de halate albe pe marile bulevarde.

Doar că, regula a treia a bomfîsului, după ce te-ai făcut de râs cu un bomfîs umed ar fi bine să revii pe umerii unui Messiah, un veritabil providențial, să faci ca pe vremea lui Goebbels și să reinventezi un Horst Wessel pe care să-l omori (Doamne ferește!) și în numele lui, creștinește, să plimbi crucea, roșie, prin Capitală.

Dintre doctori n-am auzit vreunul să moară la locul de muncă. Am auzit de unii de i-a prins garda cu niște zeci de mii de euro prin borsete, buzunărașe și dulăpioare. Am auzit că pe o ginecoloagă în Arad au așteptat-o băieții cu masca să iasă din cezariană și-au luat-o la zdup pentru 10 milioane de lei vechi ceruți pacientei. Am auzit că replica altui doctor prins cu fofârlica a fost că își stabilise dânsul tariful informal funcție de reputația de moldovean pe care trebuia să și-o păstreze.

Și atunci, întreb ca unul deloc profan în medicină sau presă, cu CE vreți dumneavoastră să faceți agendă sau să stabiliți prioritate la știri? Cu discursuri rulate precum cuiul de Maria Ioana bune doar să amețească un pic, dar la mijloc kakaia iarbă? Cu sloganul tembel ”vrem 6% din PIB” numai buni să mai spoiți vreo 3 saloane în timp ce posturile rămân blocate mai puțin pentru ”vin ai noștri, pleacă ai noștri”? Cu nauseanda fleică a ”subfinanțării cronice din sistemul de sănătate românesc”? Cu ”cuțitul ne-a ajuns la os”? Domnilor, ca să fie adevărată ultima propoziție ar fi nevoie 1) să existe un cuțit, 2) să vă fie pus la coapsă domniilor voastre și – foarte important – 3) să aveți os. Or ultima variantă teoretic există dar lipsește cu desăvârșire. Dacă mintea ar avea un os, dacă bunăvoința ar sta pe vreun fel de schelet, dumneavoastră vă lipsește cu desăvârșire. Stați pe o organizație goală de conținut, sindicatele și-au pierdut reputația, oricine poate oricând veni să spună (și pe bună dreptate) ce vor și doctorii ăștia, dacă nici măcar ei nu-și pot convinge oamenii să iasă în stradă?

Spun de multă vreme că nu plimbatul pancartelor și dansul pinguinului vor face o diferență în negocierea dură cu administrația.

Soluția a fost dintotdeauna acolo, e simplă, au practicat-o cehii când și-au renegociat salariile. Ar fi greu? Ar fi greu să nu mai intrați în săli, să nu mai eliberați rețete, cu excepția serviciilor serafime ale SMURD-ului și urgențelor timp de 72 de ore Sănătatea, în România, să se oprească? Ar fi greu să exemplificăm Guvernului ce înseamnă de fapt pumnul forte al medicului? Ironia e și mai mare, tot ce-aveți de făcut e să vă convingeți rezidenții să nu lucreze, nici unul, timp de 72 de ore, cine va mai ține liniile de gardă, cine va face foile de observație în timp ce voi, primarii și universitarii, butonați pe Acasă TV? Tot ce e nevoie e ca asistentele să stea acasă, într-un fără-plată auto-asumat, timp de 72 de ore. Și stop. Colaps. Moartea matrapazlîcurilor ieftine ale domnului Nicolăescu și compania.

Toată mizeria asta rezistă pentru că, subteran, există o antantă a puterilor-care-sunt în Sănătate. E un blat ieftin, un bomfîs, unul girat de inacțiunea medicului non-sindicalist. Domnule doctor Chirculescu, nu presa v-a trădat. Doar că presa nu v-a iubit destul.

G

Sursa